You are currently viewing Două zile de sărbătoare la Bucșani: Festivalul-Concurs Național „Ioan Dalles” și Ziua Comunei

Două zile de sărbătoare la Bucșani: Festivalul-Concurs Național „Ioan Dalles” și Ziua Comunei

Comuna Bucșani, din județul Dâmbovița, trăiește în aceste zile o veritabilă sărbătoare a tradiției și a bunei dispoziții, cu două evenimente care aduc împreună cultura autentică, artiști de renume și bucuria comunității.

Astăzi, 14 august, Parcul Dalles a devenit scena Festivalului-Concurs Național „Ioan Dalles”, manifestare de prestigiu ce adună ansambluri și formații de dansuri populare din întreaga țară. Organizată de Primăria Comunei Bucșani în colaborare cu Centrul de Cultură Dâmbovița, competiția își propune să ducă mai departe tradiția și frumusețea dansului popular românesc.
Pe scenăevoluează dansatori îmbrăcați în costume populare autentice, fiecare regiune aducând în fața publicului energia și specificul său folcloric. Juriul este format din personalități de marcă ale coregrafiei românești, Gheorghe Văduva, Traian Șetreanu și Ionel Garoafă, sub președinția binecunoscutului Nea Mărin.

Mâine, 15 august, chiar de Sfânta Maria Mare, locuitorii și oaspeții sunt invitați să se bucure de Ziua Comunei Bucșani, un eveniment dedicat întregii comunități, care promite momente de neuitat. Pe scenă vor urca artiști îndrăgiți ai muzicii populare și de petrecere, Nicu Paleru, Simona Dinescu, Adriana Antoni, Paula Hriscu, Ștefan Florin și Neluță Bucur, pregătind un maraton de voie bună și cântec autentic.

Seara va prinde și mai multă energie odată cu recitalurile susținute de JO și Matteo, doi dintre cei mai apreciați artiști ai scenei pop-dance românești, care vor încheia ziua cu un spectacol vibrant, plin de ritm și culoare.

AUTOR: F.S.