You are currently viewing Zi de hram, celebrată astăzi, de credincioșii din Valea Voievozilor și Răzvadul de Jos

Zi de hram, celebrată astăzi, de credincioșii din Valea Voievozilor și Răzvadul de Jos

Zi de bucurie, pentru locuitorii comunei Răzvad, unde atât parohia Valea Voievozilor, cât și parohia Răzvadul de Jos și-au sărbătorit hramul, prilejuit de Adormirea Maicii Domnului.

Slujbele au adunat credincioși din întreaga comunitate, veniți să se roage, să mulțumească și să petreacă timp împreună într-o atmosferă de pace sufletească.

„O adevărată bucurie pentru comunitatea noastră! Deși trăim vremuri tulburi, mulțumim lui Dumnezeu că ne-a lăsat astfel de momente, unde cu toții să ne putem bucura! Un gând bun și o urare de La Mulți Ani celor ce poartă numele Sfintei Fecioare Maria! Timp frumos împreună!”, a transmis primarul comunei dâmbovițene, Emanuel Spătaru.

Sărbătoarea a fost un prilej de întâlnire, recunoștință și întărire a legăturilor dintre oameni, sub binecuvântarea Maicii Domnului.

AUTOR: F.S.