Sâmbătă, 16 august 2025, în jurul orei 10:40, mai multe echipaje de urgență au fost solicitate să intervină în cazul unui incendiu produs la un apartament din municipiul Târgoviște, strada Vasile Florescu.
La fața locului au fost mobilizate trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj cu paramedici SMURD și o autospecială pentru intervenție și salvare de la înălțimi din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgoviște si un echipaj din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Dâmbovița
La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta în interiorul bucătăriei. A fost identificată o victimă de sex feminin, fiind asistată de catre echipajul Serviciului Județean de Ambulanță Dâmbovița.














