You are currently viewing România organizează, pentru prima dată, Campionatele Mondiale de înot pentru juniori

România organizează, pentru prima dată, Campionatele Mondiale de înot pentru juniori

Camelia Potec, președinta Federației Române de Natație și Pentatlon Modern, a declarat luni, cu prilejul prezentării lotului României pentru Campionatele Mondiale de înot pentru juniori, că bugetul necesar competiției a fost obținut în ultimul moment, cu toate că România știa încă de anul trecut că va organiza această competiție.

„Așa cum știți, încă de anul trecut am fost anunțați că vom organiza Campionatele Mondiale de înot pentru juniori, în urma faptului că ne-am dorit să organizăm la un moment dat acest Campionat Mondial de juniori. Anul trecut ni s-a dat șansa aceasta și încă de anul trecut vorbim despre faptul că în România sau România va organiza pentru prima oară un astfel de campionat mondial de înot pentru juniori.

Aveam posibilitatea, știam că avem posibilitatea, știam că suntem capabili, știam că putem să o facem și după ce am trecut mai multe teste, iată că acum suntem în situația în care, începând de mâine ( marți), vom organiza, pentru prima oară în România, Campioanele Mondiale de înot pentru juniori. Bineînțeles că toate aceste lucruri vin la pachet cu niște responsabilități, responsabilități pe care pe parcursul ultimelor luni am încercat să le asumăm și să le realizăm, dar săptămâna trecută încă nu aveam buget pentru organizarea acestui Campionat Mondial de înot”, a spus Camelia Potec, la evenimentul de prezentarea  celor 18 sportivi, 9 fete și 9 băieți, ce ne vor reprezenta la Mondiale.

„Într-un context financiar dificil ca cel de acum, în care nu toţi se simt avantajaţi de deciziile pe care suntem nevoiţi să le luăm pentru a redresa economia, prioritizarea resurselor este o alegere extrem de dificilă. Vedem foarte clar semnalele din spaţiul public şi vă asigur că analizăm atent nevoile şi facem toate eforturile pentru a asigura resurse, în limitele fragile ale bugetului din acest an. Atunci când vorbim despre priorităţi reale, despre momente care dau sens şi perspectivă României, sunt încrezător că vom găsi soluţii. Mă bucur să anunţ că zilele acestea, împreună cu echipa de la Ministerul Finanţelor, am reuşit să deblocăm situaţia financiară pentru organizarea Campionatelor Mondiale de înot pentru juniori – un eveniment unic pentru ţara noastră, care va aduce peste 900 de sportivi din 124 de ţări în România. O miză majoră pentru sport şi o ocazie extraordinară de promovare, în faţa unei lumi întregi„, a scris ministrul Finanțelor, pagina sa de Facebook.

Editor: IFA