You are currently viewing Sorana Cîrstea, elogiată de WTA după succesul istoric de la Cleveland: „O longevitate incredibilă și un nivel impresionant”

Sorana Cîrstea, elogiată de WTA după succesul istoric de la Cleveland: „O longevitate incredibilă și un nivel impresionant”

Târgovișteanca Sorana Cîrstea a scris o nouă pagină de istorie în tenisul mondial, după ce a cucerit titlul WTA 250 de la Cleveland, învingând-o în finală pe americanca Ann Li cu 6-2, 6-4. La 35 de ani, sportiva din România reușește o performanță de excepție, fiind considerată de WTA un exemplu de longevitate și dăruire.

Victoria de la Cleveland aduce româncei al treilea titlu WTA la simplu, după cele de la Tașkent (2008) și Istanbul (2021), dar și un premiu de 36.300 de dolari și cele 250 de puncte care o propulsează înapoi în TOP 100 mondial, până pe locul 71 conform clasamentului live.

Performanța Soranei a atras atenția oficialilor WTA, care i-au dedicat un material special.

„Când Sorana Cîrstea o învingea pe Sabine Lisicki pentru a câştiga Tashkent Open, acum 17 ani, Coco Gauff, dublă campioană de Grand Slam, avea doar 4 ani. În 2008, sportiva din România câştiga ultimul său titlu pe hard, dar această perioadă de secetă s-a terminat la Cleveland. Ea a bifat al 3-lea trofeu al carierei şi primul după 2021. E un an excelent pentru Sorana, care a câştigat în primăvară, la Madrid, şi un titlu de dublu într-o competiţie de WTA 1000, alături de Anna Kalinskaya”, scrie site-ul oficial WTA.

Mai mult, forul mondial subliniază faptul că drumul Soranei către trofeu a fost unul spectaculos.

„Clasată pe locul 112 înainte de această săptămână, a fost nevoită să treacă de calificări. În cele din urmă, ea a bifat cinci victorii la sportive din top 100 WTA, inclusiv un succes la Liudmila Samsonova, a 19-a jucătoare a lumii. Cîrstea nu a cedat vreun set în drumul spre titlu, arătând o formă excepţională”.

Prin acest succes, Sorana Cîrstea devine cea mai în vârstă jucătoare care câştigă un titlu pe hard din 2020, după Serena Williams, și a opta cea mai în vârstă campioană din istoria circuitului WTA, indiferent de suprafață. Longevitatea și disciplina sportivei din Târgoviște sunt apreciate la nivel mondial, iar triumful său vine chiar înaintea participării la US Open, unde românca va intra cu un moral excelent.

AUTOR: F.S.