You are currently viewing Peste 5.400 de cetățeni ucraineni, depistați, până acum, de polițiștii de frontieră că au trecut ilegal granița cu România

Peste 5.400 de cetățeni ucraineni, depistați, până acum, de polițiștii de frontieră că au trecut ilegal granița cu România

În primele 7 luni ale acestui an, polițiștii de frontieră din Sighetu Marmației, Iași și Garda de Coastă au depistat peste 5.400 de cetățeni ucraineni care au trecut ilegal frontiera.
Numărul este mai mic decât în aceeași perioadă din 2024, când au fost identificați peste 7.600.

Cei ajunși în România beneficiază de protecție temporară conform reglementărilor UE, dar polițiștii se confruntă și cu cazuri de călăuze arestate pentru trafic de migranți.

De menționat că, în zonele montane, prioritatea rămâne salvarea de vieți – peste 150 de persoane au fost sprijinite de la începutul anului din cauza epuizării, hipotermiei sau accidentelor.

Gestionarea situației se face împreună cu Inspectoratul General pentru Imigrări, autorități locale, ONG-uri și voluntari, care oferă cazare, hrană, asistență medicală și sprijin psihologic.

Editor: IFA