Incidentul recent din București, unde un muncitor nepalez a fost agresat pe stradă, continuă să provoace reacții puternice, inclusiv la nivel local. Deputatul liberal de Dâmbovița, Aurelian Cotinescu, a transmis un mesaj ferm privind respectul pentru munca cinstită și condamnarea discursurilor extremiste.
„Condamn cu fermitate agresiunea asupra muncitorilor străini! Să lovești un om pentru că e străin, să-l numești „invadator” doar pentru că muncește cinstit într-o țară străină, este o rușine pentru o societate europeană”, a declarat Cotinescu.
Deputatul a subliniat că astfel de comportamente sunt alimentate direct sau indirect de discursul politic extremist și xenofob, făcând referire la declarațiile unui deputat AUR, care îndemna public românii să refuze comenzile livrate de lucrători străini.
Cotinescu și-a amintit și experiența personală, povestind că, în studenție, a lucrat în Marea Britanie pentru a-și strânge capitalul necesar lansării unui drum antreprenorial.
„Știu prea bine ce înseamnă să fii tânăr, departe de casă, și să muncești cu demnitate pentru un viitor mai bun. Acolo am simțit ce înseamnă să fii „străinul” și cât de important este respectul pentru munca cinstită, indiferent cine ești.”
Deputatul atrage atenția că muncitorii străini contribuie la economia României și la comunitățile locale și că, fără aportul lor, anumite domenii ar fi grav afectate.
„Astăzi, mulți muncitori străini lucrează în România în condiții grele, dar cu bună credință. Ei contribuie la economia noastră, la sistemul nostru social, la comunitățile în care trăiesc. Dacă de mâine ar pleca toți, România ar intra în recesiune.”
În mesajul său, Cotinescu a făcut apel la respect reciproc și echilibru.
„Milioane de români muncesc în alte țări ale Uniunii Europene. Cum vrem ca ei să fie tratați acolo, așa trebuie să-i tratăm și noi pe cei care vin aici. România nu este și nu trebuie să devină un loc al urii, al violenței și al discriminării.”
Mesajul deputatului vine într-un context tensionat, în care incidentul a reaprins dezbaterile despre integrarea lucrătorilor străini și responsabilitatea discursului politic.
AUTOR: F.S.














