You are currently viewing O echipă a FMI este la București pentru a analiza situația economică

O echipă a FMI este la București pentru a analiza situația economică

O misiune a Fondului Monetar Internaţional (FMI), condusă de Joong Shik Kang, a ajuns  la Bucureşti, și va sta în perioada 3 – 12 septembrie 2025, pentru a analiza recentele evoluţii ale economiei româneşti.

Echipa Fondului va analiza recentele evoluţii şi politici economice. Va avea întâlniri cu oficiali din cadrul Ministerului Finanţelor, Băncii Naţionale a României, şi alte agenţii guvernamentale, precum şi cu reprezentanţi ai sectorului privat şi ai organizaţiilor neguvernamentale”, a anunţat instituţia financiară internaţională.

Consultările constituie un exerciţiu de supraveghere care este obligatoriu pentru toate statele membre. Scopul consultărilor în baza Articolului IV este examinarea situaţiei financiare şi economice la nivel naţional şi formularea unor recomandări generale referitoare la politicile monetare, politicile financiare şi economice de urmat pentru asigurarea stabilităţii şi a unei evoluţii pozitive la nivelul economiei.

Delegația Fondului Monetar Internațional a părăsit sediul Ministerului Finanțelor, după mai bine de o oră de discuții cu oficialii români. La finalul întâlnirii, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat:

,„În primul rând, este o discuție uzuală. Este o vizită uzuală pe care FMI trebuia să o aibă în cursul anului trecut. Nu a fost anul trecut, nu s-a organizat, se organizează în acest an. Nu este vorba de un acord (de împrumut – n.red.), este vorba de vizita uzuală pe care o fac în cooperare pentru a verifica starea economiei”.

Ministrul a precizat că experții Fondului vor continua consultările și, la finalul vizitei, vor transmite concluziile oficiale.

Editor: IFA