You are currently viewing Prietenul la curățenie se cunoaște – Aninoasa participă la acțiunea „Let’s Do It, Romania!”

Prietenul la curățenie se cunoaște – Aninoasa participă la acțiunea „Let’s Do It, Romania!”

Pe 20 septembrie, locuitorii comunei Aninoasa sunt invitați să ia parte la una dintre cele mai ample acțiuni de voluntariat din România – Ziua Curățeniei Naționale, organizată sub egida campaniei „Let’s Do It, Romania!”.

Evenimentul local, desfășurat sub sloganul „Prietenul la curățenie se cunoaște!”, este organizat de Primăria Aninoasa, în parteneriat cu Școala Gimnazială Aninoasa și Asociația Be You, și își propune să mobilizeze comunitatea pentru o zi de ecologizare și responsabilitate față de mediu.

Punctul de întâlnire va fi la Centrul Cultural Aninoasa, începând cu ora 10:00.

Vă așteptăm alături de noi! Împreună putem avea o comunitate mai curată și mai frumoasă”, a transmis primarul comunei Aninoasa, Vlăduț Niculae.

Participanții vor primi echipamentele necesare și vor fi organizați pe echipe, astfel încât să fie acoperite cât mai multe zone din localitate. Acțiunea este o ocazie de a arăta că grija pentru natură și comunitate se construiește prin gesturi simple, dar pline de impact.

AUTOR: F.S.