You are currently viewing Cutremur, in această dimineață, la 90 de km de Târgoviște

Cutremur, in această dimineață, la 90 de km de Târgoviște

Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) a anunțat că vineri dimineață, 19 septembrie 2025, la ora 05:49:17, s-a produs un cutremur slab în zona seismică Vrancea, județul Buzău.

Seismul a avut magnitudinea de 3,1 pe scara Richter și a fost înregistrat la o adâncime de 122,5 kilometri.

Specialiștii precizează că epicentrul a fost localizat în apropierea mai multor orașe importante. Printre cele mai apropiate localități se numără Buzău (54 km), Brașov (59 km), Sfântu-Gheorghe (60 km), Ploiești (64 km), Focșani (70 km) și Târgoviște, aflat la circa 92 km de zona producerii seismului.

Deși a avut o intensitate redusă și nu a provocat pagube, cutremurul se înscrie în activitatea seismică obișnuită a Vrancei, cea mai activă zonă tectonică din România și una dintre cele mai importante din Europa.

Astfel de seisme, produse la mare adâncime, sunt adesea resimțite pe arii extinse, dar rareori generează efecte majore asupra construcțiilor.

AUTOR: F.S.