You are currently viewing Primarul Lucian Daniel Andrei, alături de elevii din Petrești la startul noului an școlar

Primarul Lucian Daniel Andrei, alături de elevii din Petrești la startul noului an școlar

Prima zi de școală a adus emoții, promisiuni și speranțe pentru elevii, profesorii și părinții din comuna Petrești. Curțile unităților de învățământ s-au umplut de zâmbete, uniforme și flori, iar clopoțelul a marcat un nou început plin de așteptări.

Primarul comunei, Lucian Daniel Andrei, a transmis un mesaj cald comunității, subliniind atmosfera plină de emoție care a însoțit debutul anului școlar.

„Început de an școlar – emoții, bucurii, ambiții, promisiuni, idealuri…sunt sentimentele care ne-au dominat pe noi toți cei prezenți, elevi, profesori, părinți, autorități.”

Edilul a subliniat și grija permanentă pentru ca școlile din localitate să își primească elevii în cele mai bune condiții.

„Ca în fiecare an, elevii au fost întâmpinați cu ordine și curățenie în unitățile de învățământ.”

Emoționat, primarul le-a urat copiilor și cadrelor didactice un an școlar plin de împliniri.

Astfel, comunitatea din Petrești a demonstrat încă o dată că educația rămâne o prioritate, iar începutul de an școlar este sărbătoarea întregii localități.

AUTOR: F.S.