Polițiștii Formațiunii Rutiere Titu au surprins, pe DJ 721, în comuna Produlești, un tânăr, de 21 de ani, din județul Giurgiu, în timp ce ar fi condus un autoturism deși ar avea exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendată.
În plus, în jurul orei 22:20, polițiștii Serviciului Rutier au depistat un bărbat, de 36 de ani, din comuna Mătăsaru, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DN 7, în localitatea Mătăsaru, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cele două cazuri, polițiștii au întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
IPJ DÂMBOVIȚA

















