You are currently viewing Decizie CSAT: aeronavele și dronele militare care încalcă spațiul aerian al României vor fi doborâte la decizia comandantului misiunii, iar cele civile la decizia ministrului

Decizie CSAT: aeronavele și dronele militare care încalcă spațiul aerian al României vor fi doborâte la decizia comandantului misiunii, iar cele civile la decizia ministrului

Joi, de la ora 12:00, a avut loc ședința  Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), convocată de președintele Nicușor Dan, care a avut pe ordinea de zi și adoptarea unor decizii legate de reacția României față de intrarea fără permisiune a aparatelor de zbor în spațiul aerian național.

La finalul ședinței CSAT, ministrul Apărării a susținut o scurtă conferință de presă, în cadrul căreia a precizat că s-a decis ca, în cazul dronelor, linia de comandă pentru doborâre să aparțină comandantului misiunii, la fel și în cazul aeronavelor militare, dar în conformitate cu regulile NATO, gradual. Ministrul a subliniat că decizia de doborâre este luată doar în ultimă instanță.

În privința dronelor și aeronavelor cu pilot, civile, care nu se identifică, decizia de doborâre este luată de ministru, ca și până acum.

Ministrul Apărării a explicat că procedura a fost stabilită astfel după atentatul din SUA, de pe 11 septembrie 2001, când doborârea unei aeronave civile a fost considerată o decizie politică.

De asemenea,a anunțat și completarea cadrului legal privind obiectivele care au nevoie de aprobare împotriva dronelor. Toate instituțiile au o listă cu obiective care trebuie apărate și care este completată în funcție de context. Acesta a explicat că, de exemplu, în situația unei vizite de stat, locul în care aceasta se desfășoară devine, temporar, obiectiv ce trebuie protejat.

Ședința CSAT are loc după ce, în cel mai recent incident, pe 13 septembrie 2025, o dronă rusească a pătruns în spațiul aerian românesc. Forțele Aeriene Române au reacționat prin ridicarea de urgență a două avioane F-16 de la Baza 86 Fetești pentru monitorizarea situației.

Drona a fost urmărită până la dispariția de pe radar în zona Chilia Veche, deoarece, în timpul misiunii, piloții au decis să nu deschidă focul considerând că doborârea dronei ar fi fost mai riscantă pentru pagubele pe care le-ar fi putut face la sol.

Editor: IFA