Foarte mulți credincioși din Municipiul Târgoviște au participat vineri, 26 septembrie 2025, la Sfânta Liturghie săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, în biserica Parohiei ”Sf. Voievod Neagoe Basarab” din Cartierul Tineretului al vechii reședințe vlădicești muntene, cu prilejul hramului.
Înaltul Ierarh a fost însoțit de un sobor de preoți și de diaconi din care au făcut parte: Părintele Vicar Eparhial, Părintele Secretar Eparhial și Părinți Consilieri de la Centrul Eparhial.
Părintele Mitropolit Nifon a evocat, în cuvântul său, rolul spiritual, cultural și politic al Sfântului Voievod Neagoe Basarab, cel mai cunoscut ucenic al Sf. Ier. Nifon, Patriarhul Constantinopolului și Mitropolitul Țării Românești, precum și unul dintre cei mai importanți conducători ai Țării Românești, făuritor de civilizație creștină, sprijinitor al misiunii Bisericii noastre, promotor al tiparului, dar și cel care a dăruit înaintașilor noștri o epocă de pace și de prosperitate. Artizanul rezistenței prin cultură în fața puterii otomane, Sf. Voievod Neagoe Basarab a lăsat posterității una dintre capodoperele de înțelepciune medievală – ”Învățăturile către fiul meu Theodosie”, un autentic manual de conducere, ce are la bază valorile Evangheliei lui Hristos, reper de claritate și viziune politică și istorică, foarte actual până astăzi.
Amintind de evenimentul proclamării locale a canonizării Sf. Voievod Neagoe Basarab, de la Târgoviște, care a avut loc în ziua de 26 septembrie 2009, când moaștele Sf. Ier. Nifon au fost aduse și așezate în Catedrala orașului, în cadrul unei memorabile ceremonii liturgice, Chiriarhul nostru a subliniat faptul că avansăm în istorie, cu exemplul sfinților în suflet, îmbogățind cu strădania faptelor evlaviei noastre comoara credinței pe care o lăsăm ca cel mai prețios dar generațiilor următoare.
Înaltpreasfinția Sa a evidențiat faptul că hramul unei parohii reprezintă un eveniment important pentru comunitatea de credință, fiindcă este simbolul comuniuni, al solidarității și al mărturisirii împreună a credinței, adică a ceea ce ne definește în mod fundamental existența.
Precizăm că la inițiativa Părintelui Mitropolit Nifon, pentru a celebra personalitatea Sf. Voievod Neagoe Basarab, Editura Arhiepiscopiei Târgoviștei a publicat volumele: „Neagoe Basarab, Domnitorul Ţării Româneşti (1512-1521) – argumente pentru canonizare”, 2008; „Slujba Sf. Voievod Neagoe Basarab”, 2009; „În slujba Bisericii şi a neamului românesc”, cu ocazia împlinirii a 500 de ani de la urcarea pe tronul Ţării Româneşti a voievodului Neagoe Basarab (1512-1521), 2012 și „Sfântul Neagoe Basarab – voievod al culturii ortodoxe românești – 10 ani de la proclamarea locală a canonizări sale”, 2019.
La eveniment au luat parte autorități județene și locale, dintre care amintim pe: domnul Corneliu Ștefan-Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, domnul Marian Tănase-Prefectul Județului Dâmbovița, domnul Daniel Cristian Stan -Primarul Municipiului Târgoviște, vicepreședinții Consiliului Județean Dâmbovița și viceprimarii Municipiului Târgoviște.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI