You are currently viewing O nouă competiție de ciclism va anima, pe 11 octombrie, orașul Pucioasa

O nouă competiție de ciclism va anima, pe 11 octombrie, orașul Pucioasa

Ciclismul prinde tot mai mult teren în România, iar sezonul de toamnă aduce competiții spectaculoase pentru pasionați – fie că sunt profesioniști sau doar amatori cu chef de pedalat.

După o primăvară și o vară pline de adrenalină în Slobozia, Brașov și alte orașe, caravana Road Grand Tour revine cu trasee spectaculoase. Cursa finală a sezonului Road Grand Tour va avea loc pe 11 octombrie, în județul Dâmbovița.

Pucioasa va fi gazda unei noi provocări pentru pasionații de ciclism, competiția THE WALL, care promite să aducă pe trasee spectaculoase atât sportivi de top, cât și amatori dornici de provocare.

Zona de start și sosire va fi amenajată în fața Centrului de Informare și Promovare Turistică. La ora 10:50 va avea loc alinierea echipelor pentru tura lungă și ședința tehnică, iar cursele propriu-zise vor începe la ora 11:00 pentru traseul lung și 11:10 pentru traseul scurt.

Traseele au fost concepute pentru a testa forța și perseverența participanților:

  • tură lungă (aproximativ 108 km) — un circuit ce include urcări dificile, zone mai ușoare și descinderi tehnice;
  • tură scurtă (57 km) — pentru cei care doresc o provocare mai accesibilă și adaptată nivelului lor.

Organizatorii au pus la punct logistică solidă, ambulanță la fiecare pluton, mașini oficiale cu arbitri experimentați și o voiture ballee (mașina mătura) care va prelua participanții care nu pot continua. De asemenea, la start/sosire va fi un stand de service gratuit pentru biciclete.

AUTOR: F.S.