Astăzi, Universitatea „Valahia” din Târgoviște a găzduit vizita Ligiei Deca, Secretar General al Comisiei Naționale a României pentru UNESCO, alături de prof. univ. dr. Joao Coroado, Președintele Alianței Europene KreativEU. Întâlnirea a reunit reprezentanți ai conducerii academice, cadre didactice, rectori și președinți ai universităților membre KreativEU, alianță care integrează instituții din 11 state europene.

În intervenția sa, Ligia Deca a subliniat importanța direcțiilor strategice UNESCO și modul în care acestea se reflectă în proiectele KreativEU și în rețeaua UNITWIN. Totodată, a apreciat inițiativele alianței, inclusiv colaborările prin programul „Learning Cities” și parteneriatele de înfrățire între orașe, menite să stimuleze schimburile culturale și educaționale durabile.
Un punct de interes l-a constituit parteneriatul cu orașul České Budějovice, Capitală Culturală Europeană 2028, unde va fi organizată o expoziție de amploare dedicată patrimoniului cultural românesc.
Prin aceste colaborări, Universitatea „Valahia” își reafirmă angajamentul pentru educație, cultură și dezvoltare sustenabilă, consolidându-și rolul în rețelele academice internaționale, subliniază rectorul UVT, Corneliu Sălișteanu.

AUTOR: F.S.














