Astăzi, 3 octombrie, Germania marchează un moment definitoriu în istoria sa: reunificarea de la 3 octombrie 1990, momentul în care cele două state germane, de Est și de Vest, s-au unit sub un singur drapel. Această zi rezonează dincolo de graniţe, fiind un prilej de reafirmare a legăturilor diplomatice, economice și culturale între Germania și partenerii săi europeni, precum România.
În contextul acestei aniversări, senatorul de Dâmbovița, Titus Corlățean, a transmis un mesaj de felicitare.
„Am felicitat-o pe noua ambasadoare a Germaniei la București, Angela Ganninger, cu ocazia Zilei Unității Germane. Germania este principalul partener comercial al României, cu sume care au variat între 35 miliarde euro și 40 miliarde euro comerț bilateral în ultimii ani. O piață privilegiată pentru exporturile românești și unul din principalii investitori străini în România. Cu o relație politică bilaterală extrem de solidă (am aniversat anul acesta 145 de ani de relații diplomatice bilaterale) și cu o contribuție germană Aliată la securitatea noastră națională, materializată, între altele, prin patrulele de poliție militară aeriană realizate cu piloții militari germani și aeronavele Eurofighter Typhoon. La mulți ani prietenilor și partenerilor germani de Ziua Unității Germane!”
Președintele Comisiei de politică externă a subliniat că, dincolo de festivități, această zi reprezintă și o reafirmare a importanței cooperării europene, în special pe plan economic și de securitate.
AUTOR: F.S.

















