Au mai rămas doar 15 zile până când antreprenorii și companiile dâmbovițene cu cele mai bune rezultate economice vor fi premiați pe scena Galei „Topul Firmelor”, eveniment organizat de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița.
Clasamentul „Topul Firmelor” este realizat anual după o metodologie unitară la nivel național, prin programul informatic SNIA, și ia în calcul indicatori obiectivi precum cifra de afaceri netă, profitul din exploatare, eficiența utilizării resurselor umane și capitalul angajat.
În acest an, din peste 13.600 de bilanțuri analizate, 2.148 de firme au îndeplinit criteriile de eligibilitate și au intrat în clasament, dintre care 548 au obținut locul I, 337 locul II și 265 locul III.
„Mai sunt doar 15 zile până la cel mai așteptat eveniment de business al județului Dâmbovița. Gala Topul Firmelor va fi din nou prilejul de a celebra performanța, inovația și excelența mediului de afaceri local. Vă invităm să ne ffiți alături la acest eveniment de anvergură!”, transmit reprezentanții CCIA Dâmbovița.
Rezervările se fac la adresa [email protected] sau la telefon 0766.479.700.
AUTOR: F.S.














