În dimineața zilei de 3 octombrie, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Moreni, au pus în executare patru mandate de percheziție domiciliară, trei dintre acestea în județul Dâmbovița și unul în județul Prahova.
Perchezițiile au fost desfășurate în cadrul unui dosar penal având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de colectarea, deținerea, transportul, depozitarea și vânzarea mărfurilor care trebuie plasare sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă și punerea în circulație, fără drept, de produse purtând mărci identice sau similare cu mărci înregistrate pentru produse identice sau similare.
Din cercetările efectuate, s-a stabilit faptul că o femeie, de 33 de ani, în calitate de administrator al unei societăți comerciale cu punct de lucru în municipiul Moreni, împreună cu o femeie, de 42 de ani, angajată a societății comerciale, au oferit spre vânzare mai multe parfumuri ce purtau o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare, fără a deține certificat de calitate sau conformitate sau alte alte înscrisuri care să le ateste autenticitatea ori acordul din partea titularilor de drepturi de proprietate intelectuală asupra acestora”, a precizat IPJ Dâmbovița.
Polițiștii au emis 2 mandate de aducere pe numele celor două femei. Totodată, pe parcursul zilei de vineri, femeia de 33 de ani a fost fost prezentată magistraților, față de aceasta a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
Polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, în vederea dispunerii tuturor măsurilor legale ce se impun.
IPJ DÂMBOVIȚA