Președintele României, Nicușor Dan, a semnat vineri, 3 octombrie, decretul de promulgare a legii care modifică și completează Codul Rutier. Actul introduce în legislație categoria Tr1 – tractoare agricole și forestiere cu viteză maximă de 40 km/h – și o echivalează direct cu permisul de conducere categoria B.
Legea confirmă integral ordonanța din ianuarie și intră în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial. Documentul adoptat de Parlament are un articol unic: „Se aprobă OUG nr. 1/2024…”, ceea ce înseamnă că soluțiile tehnice din ordonanță devin definitive la nivel de lege.
Vârsta minimă pentru Tr1 este 18 ani, iar valabilitatea administrativă a permisului este armonizată cu categoriile uzuale (10 ani pentru B/Tr1 la eliberare).
Permisul categoria B este echivalat cu Tr1, inclusiv pentru ansambluri formate dintr-un vehicul Tr1 și una sau două remorci, indiferent de masa totală maximă autorizată, cu condiția respectării limitei de 40 km/h impusă vehiculului din categoria Tr1.
Echivalarea B→Tr1 se notează pe noile permise în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanței; până atunci, deținătorii de permise B sau Tr valide pot conduce legal vehicule Tr1 chiar dacă nu au inscripția Tr1 pe document.
Posesorii categoriei Tr pot conduce atât vehicule/ansambluri Tr, cât și Tr1 (cu una sau două remorci), iar cei cu numai Tr1 pot conduce ansambluri Tr1 (cu una sau două remorci). Regula este, din nou, fără raportare la masă, dar rămâne limitarea de viteză specifică Tr1.
Editor: IFA