Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) desfășoară o amplă acțiune de control fiscal la nivel național, vizând peste 3.700 de case de amanet și punctele lor de lucru, în urma alertelor generate de sistemele informatice de analiză de risc asupra bazelor de date fiscale și financiare.
Analizele ANAF au evidențiat discrepanțe majore între situația financiară a unora dintre firme – multe dintre ele raportând active modeste și pierderi – și averile semnificative ale acționarilor sau asociaților persoane fizice (situația patron bogat, firmǎ sǎracǎ), prin corelație cu analizele Direcției Generale Control Venituri Persoane Fizice din cadrul ANAF.
Potrivit datelor obținute de Centrul Național de Informații Fiscale, există cazuri în care entitățile comerciale sunt aproape inactive sau în dificultate, în timp ce patronii dețin bunuri sau venituri semnificative.
Controalele vor fi țintite și vor viza atât legalitatea funcționării acestor entități, cât și conformarea fiscală a entitǎților comerciale şi a persoanelor fizice implicate.
ANAF va aplica sancțiuni acolo unde vor fi constatate abateri și investighează în continuare toate cazurile semnalate ca fiind cu risc fiscal ridicat.
Aceste demersuri se înscriu în cadrul obiectivelor strategice asumate de ANAF, având ca scop principal creșterea gradului de conformare voluntară a contribuabililor la declararea corectă și completă a veniturilor impozabile, precum și prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.
Prin utilizarea analizelor de risc informatizate și corelarea inteligentă a datelor fiscale și financiare, ANAF urmărește să acționeze proactiv, direcționând eforturile de control către zonele cu risc ridicat de neconformare. Acest model de lucru eficientizează activitatea de inspecție fiscală și contribuie la protejarea intereselor bugetare ale statului, asigurând în același timp un tratament echitabil pentru toți contribuabilii.
Serviciul comunicare, relații publice și mass media