Marți, 11 noiembrie 2025, Universitatea „Valahia” din Târgoviște a avut onoarea de a primi vizita Alteței Sale Regale Principesa Sofia a României. Întâlnirea a fost dedicată discuțiilor privind susținerea învățământului superior românesc, consolidarea rolului universităților ca centre de inovare și antreprenoriat, precum și identificarea unor direcții noi pentru sprijinirea tinerei generații.
Alteța Sa Regală a apreciat dotările moderne ale universității, condițiile oferite și implicarea instituției în promovarea excelenței și a valorilor autentice care definesc spiritul academic. De asemenea, a fost subliniat rolul Casei Regale a României în sprijinirea educației și a tinerilor, un exemplu de continuitate, integritate și responsabilitate.
Vizita la Universitatea „Valahia” s-a înscris într-un program mai amplu al Alteței Sale Regale în județul Dâmbovița, care a inclus și o întâlnire cu elevii de la Școala „Matei Basarab” din Târgoviște, dedicată promovării lecturii și educației prin cultură.

AUTOR: F.S.














