You are currently viewing Adrian Țuțuianu și-a dat demisia din PSD

Adrian Țuțuianu și-a dat demisia din PSD

Fostul ministru al Apărării și președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, a anunțat că și-a înaintat demisia din Partidul Social Democrat. Motivul îl reprezintă decizia de a candida pentru funcția de președinte al Autorității Electorale Permanente (AEP), incompatibilă cu apartenența la un partid politic.

Într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare, Țuțuianu a transmis un mesaj de recunoștință față de colegii și alegătorii dâmbovițeni, subliniind sprijinul primit de-a lungul carierei sale politice.

La propunerea Partidului Social Democrat și după un timp de reflecție personală, mi-am depus dosarul de candidatură pentru funcția de Președinte al Autorității Electorale Permanente (AEP). Potrivit legii, Președintele AEP nu poate fi membru al unui partid politic, motiv pentru care mi-am depus, joi, demisia din PSD.

Câteva gânduri de recunoștință pentru toți cei care m-au susținut în activitatea politică timp de peste 25 de ani. Unul, special, pentru colegii și prietenii din PSD Dâmbovița, iar apoi pentru alegătorii din acest județ. Mi-ați fost alături și, în dreptul încrederii voastre, am fost promovat și ales: consilier județean (2004-2008), președinte al Consiliului Județean Dâmbovița (2012-2016), senator (2008-2012; 2016-2020), ministru al Apărării Naționale (2017)”, a transmis acesta.

Totodată, dâmbovițeanul a mulțumit conducerii PSD pentru susținerea candidaturii la președinția AEP, precum și colegilor din organizația Sector 3 București, „pentru sprijinul politic din ultimii 3 ani, perioadă în care am ocupat funcții de responsabilitate guvernamentală (secretar general adjunct al Guvernului și secretar de stat în cadrul SGG)”.

Țuțuianu a adăugat că s-a străduit „să se ridice la înălțimea așteptărilor” și că își încheie această etapă cu sentimentul datoriei împlinite.

AUTOR: F.S.