Administrația Națională de Meteorologie a emis buletinul nivometeorologic pentru perioada 26–28 noiembrie, care indică o creștere semnificativă a stratului de zăpadă în Munții Bucegi și un risc moderat de avalanșe (gradul 2 din 5) la altitudini mari.
Potrivit specialiștilor, la peste 2000 de metri stratul de zăpadă este consistent, iar în vârful Omu se apropie de un metru grosime. Stratul nou depus este ușor umezit și are o rezistență redusă, fiind așezat peste un strat vechi, înghețat. În următoarele 48 de ore, sunt așteptate precipitații importante, care vor adăuga încă 15–20 cm de zăpadă la peste 1800 m, iar pe creste cantitățile pot fi și mai mari.
„Există riscul declanșării de avalanșe de dimensiuni mici sau medii, care pot antrena stratul superior de zăpadă instabilă și ușor umezită. Riscul va fi amplificat de supraîncărcarea produsă de turiști sau schiori”, avertizează ANM.
Sub 1800 m, stratul de zăpadă s-a topit, iar precipitațiile vor fi mixte sau predominant ploaie. Vremea se va menține închisă și rece, cu ninsori în zonele înalte și precipitații mixte în rest. Cantitățile de apă vor depăși 10 l/mp în toate masivele, ajungând local la 50–60 l/mp pe versanții sudici ai Carpaților Meridionali.
Vântul va sufla moderat, cu rafale de 60–80 km/h pe creste, iar ceața și chiciura vor reduce vizibilitatea în special în zona înaltă.
Turiștii sunt sfătuiți să evite traseele alpine expuse și să se informeze înainte de urcarea la altitudine, întrucât condițiile meteo pot deveni rapid periculoase.
AUTOR: F.S.














