You are currently viewing Jandarmii vor fi alături de dâmbovițeni de Ziua Naţională a României 

Jandarmii vor fi alături de dâmbovițeni de Ziua Naţională a României 

COMUNICAT DE PRESĂ

Jandarmii dâmboviţeni vor participa luni, 1 decembrie a.c., cu un pluton pentru defilare în cadrul dispozitivului constituit de Garnizoana Târgovişte, la ceremonialul militar şi religios organizat în Piaţa Tricolorului din municipiul Târgovişte pentru celebrarea Zilei Naţionale a României.

Pe durata tuturor manifestărilor, jandarmii vor asigura măsurile de ordine şi siguranţă publică, atât în municipiul Târgoviște, cât și în localitățile Moreni, Pucioasa, Fieni, Titu, Găești, Răcari, Gura Ocniţei și Valea Lungă, unde se vor desfășura activități dedicate Zilei Naționale a României.

Cetățenii sunt invitați să viziteze standul de prezentare al Jandarmeriei Dâmbovița, care va fi amenajat în zona centrală a municipiului Târgoviște. Aceștia vor avea posibilitatea să se familiarizeze cu o parte din materialele de protecție și intervenție folosite de jandarmi pe timpul misiunilor, efectivele canine, precum și tehnica auto din dotarea inspectoratului.

***

Alături de Imn, Drapel şi Stemă, Ziua Naţională este un simbol al naţiunii ce aduce un înalt omagiu înaintaşilor, trezeşte fiori de mândrie şi întăreşte crezul în puterea de continuă ascensiune a nemului. În urmă cu 107 ani, la 1 decembrie 1918, eforturile, idealurile şi speranţele atâtor generaţii şi-au găsit împlinirea: Unirea tuturor românilor într-un stat independent.

Armă de tradiție cu statut militar, în cei 175 de ani de existență Jandarmeria Română și-a adus contribuția la realizarea momentelor cheie ale istoriei contemporane. Aflaţi sub jurământ faţă de popor, jandarmii au participat la toate campaniile militare, începând cu Războiul de Independenţă. Au asigurat ordinea şi securitatea, atât în prima linie – ca forţă combatantă, cât şi în spatele frontului și au contribuit astfel la împlinirea năzuinţelor de veacuri – înfăptuirea unui stat unitar, naţional şi indivizibil.

 

Informare, Relații Publice şi cu Publicul