You are currently viewing Un copil de 8 ani a rămas fără deget după ce i-a explodat petarda în mână

Un copil de 8 ani a rămas fără deget după ce i-a explodat petarda în mână

Doi frați din Brăila, în vârstă de 8 și 11 ani, au fost răniți sâmbătă, în urma exploziei unei petarde, iar unul dintre ei a rămas fără un deget, informează observatornews.ro.
Ambii au ajuns la spital, iar minorul de 8 ani a suferit o intervenție chirurgicală, medicii nereușind să-i salveze un deget.

Deflagrația a dus la amputarea unui deget al copilului de 8 ani și la arsuri la palma fratelui său de 11 ani. Tatăl copiilor din Brăila, în vârstă de 32 de ani, a fost cel care a sunat la 112 pentru a alerta autoritățile. Polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Ianca au mers la fața locului și au început investigațiile.

„Polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Ianca, județul Brăila, au fost sesizați prin apel 112, sâmbătă, 13 decembrie a.c., în jurul orei 13.15, de către un bărbat de 32 de ani, din comuna Mircea-Vodă, cu privire la faptul că doi copii ai săi minori au fost răniți în urma exploziei unei petarde”, a transmis IPJ Brăila printr-un comunicat.

Copilul de 8 ani a fost transportat la Spitalul de Copii din Galați, unde a fost supus unei intervenții chirurgicale, însă medicii nu i-au putut salva degetul, scrie presa locală. Fratele său, în vârstă de 11 ani, a suferit arsuri în palme.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Editor: IFA