You are currently viewing Florin Bănică, președinte AFM: Oferim comunităților locale soluții practice pentru gestionarea interacțiunilor cu fauna sălbatică

Florin Bănică, președinte AFM: Oferim comunităților locale soluții practice pentru gestionarea interacțiunilor cu fauna sălbatică

Administrația Fondului pentru Mediu a publicat o nouă listă cu dosare aprobate în cadrul Programului privind protecția speciilor de faună sălbatică, destinat gospodăriilor din România. Deciziile au fost luate în urma ședinței Comitetului de Avizare desfășurate marți, 16 decembrie 2025.

Programul se adresează persoanelor fizice și are ca scop prevenirea incidentelor și a pagubelor provocate de animalele sălbatice, prin finanțarea instalării de garduri electrice sau a altor sisteme similare de protecție. În cadrul acestei sesiuni, Administrația Fondului pentru Mediu a aprobat 545 de dosare de finanțare, valoarea totală a sprijinului acordat ridicându-se la 6.803.005,88 de lei.

Prin program, beneficiarii pot obține până la 15.000 de lei pentru achiziția și instalarea unor sisteme moderne de protecție, destinate asigurării siguranței locuințelor, culturilor agricole și familiilor din zonele expuse riscului generat de prezența faunei sălbatice.

Președintele Administrației Fondului pentru Mediu, Florin Bănică, a subliniat rolul acestui program în sprijinirea comunităților locale. „Prin această inițiativă urmărim să oferim comunităților locale instrumente și soluții practice pentru gestionarea responsabilă a interacțiunilor cu fauna sălbatică”, a declarat acesta, precizând că demersul vizează „reducerea riscurilor și a pagubelor produse, creșterea siguranței cetățenilor și protejarea proprietăților”.

În același timp, programul urmărește menținerea unui echilibru între protejarea oamenilor și conservarea mediului natural. „Scopul este construirea unui echilibru durabil între nevoile oamenilor și protejarea biodiversității”, a mai transmis Florin Bănică.

Lista completă a solicitanților aprobați este disponibilă pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu, în secțiunea dedicată Programului privind protecția speciilor de faună sălbatică.

AUTOR: F.S.