Într-un interviu susținut la rfi.ro, senatorul Adrian Țuțuianu s-a pronunțat referitor la moțiunea de cenzură, depusă de Partidul Social Democrat, care, afirmă acesta, nu poate fi promovată decât într-o sesiune ordinară a Parlamentului: „eu cred că această moțiune trebuia introdusă din luna Mai, când am cerut noi, cei din Pro România, ca toți parlamentarii să revină la lucru în procedură normală. Din păcate, nu s-a întâmplat acest lucru, ca rezultat al unui blat între PNL și PSD, respectiv președintele Klaus Iohannis. După părerea mea, moțiunea de cenzură nu poate fi promovată decât într-o sesiune ordinară a Parlamentului. Ca urmare, eu cred că sunt probleme de constituționalitate”
În ciuda acestui fapt, vicepreşedintele PRO România declară: „vom vota această moţiune de cenzură pentru că România are nevoie de un Guvern mai bun decât Guvernul Orban. Suntem cei care au votat împotriva tuturor actelor normative pe care le-a propus acest Guvern din luna martie până astăzi, legate de starea de urgenţă, de starea de alertă, de prelungirea acestor situaţii. De ce este nevoie de un alt Guvern? Din câteva motive foarte precise. În primul rând, Guvernul a gestionat prost sistemul sanitar în perioada de pandemie. În al doilea rând, a făcut promovări care nu au nici o bază criterială serioasă. În al treilea rând, raportul Curţii de Conturi ne arată că în timp ce românii stăteau închişi în casă, cei din PNL erau la furat și sunt miliane de Euro care au fost cheltuite nesăbuit într-o perioadă de criză.”
Reacția social-democraților nu a întârziat să apară, făcând referire la lipsa de conformare a lui Adrian Țuțuianu la disciplina de partid, același motiv pentru care, la sfârșitul anului 2018, Liviu Dragnea l-a exclus pe senator din PSD. Prin intermediul purtătorului de cuvânt (suspendat acum din funcție), Lucian Romașcanu, PSD a transmis: „domnul Ţuţuianu a devenit brusc analitic şi a făcut nişte declaraţii care vin în conflict cu cele ale domnului Victor Ponta. Sperăm să voteze Pro România această moţiune, aşa cum au anunţat în nenumărate rânduri.”
AUTOR: Bogdan Preda














