Iertarea este calea ce duce la inima celuilalt. Ea oferă cea mai sigură modalitate de a-l cunoaște pe cel căruia i-am greșit. Iertăm greu, uităm și mai greu. Ținem minte răul și calculăm cu acuratețe datoriile debitorilor noștri. Oamenii nu sunt la fel de importanți ca talanții sau banii. Economia detronează morala, iar creditele ne urmăresc și dincolo de mormânt. Ne îndatorăm nonșalant, imaginându-ne că data scadenței nu va veni prea curând. Suntem generoși cu propriile cheltuieli și nu ne (mai) putem refuza nicio plăcere. Nicio reclamă nu amintește de tristețea neputinței de a mai înapoia vreun ban. Toate sunt invadate de falsa bucurie că totul e posibil. Ni se întinde o capcană în care cădem plini de iluzii. În realitate, nu avem nevoie de mare lucru pentru a fi fericiți. Cu toate acestea, sunt unii care s-au împrumutat cât pentru o lume. A lor.
Este incredibil faptul că Cineva poate ierta o datorie imensă. Căzut în genunchi, datornicul își salveză întreaga familie de la sclavie. Amânarea cerută a devenit iertare. Nesperatul gest al „omului împărat” nu a schimbat nimic în sufletul de contabil al nesăbuitului îndatorat. Îl sugrumă, fără milă, pe un alt nefericit datornic, pentru o sumă mult mai mică. Nu putem ierta precum am fost iertați. Nu avem milă față de nimeni, în afară de noi. Preferăm singurătatea urii și intrăm, pe viață, în teribilul blocaj al egoismului. Ducem povara grea a unei inimi încărcate de iertări ratate.
Din păcate, nu mai recunoaștem, smeriți, Același Tată. Nu (mai) privim la cel de lângă noi ca la fratele nostru. Am uitat că suntem fii și ne-am transformat în dușmanii tuturor celor care ne datorează ceva, cât de puțin. Lipsa iubirii o camuflăm abil în datorii neplătite. Lăsăm moștenire doar ura, cu toate că tânjim după libertatea de a trăi într-o lume mai bună.
Trăim într-un timp în care economia dictează multe vieți umane, dacă nu cumva pe toate. Cuvinte precum datorie, rată, credit, piață, bani, mai ales, sunt înțelese de către toți. Majoritatea covârșitoare suntem datori. Iertarea își găsește cu greu un drum în acest hățiș al chestiunilor economice. Datoria trebuie întotdeauna plătită. La timp și cu dobânzi, uriașe de cele mai multe ori. Domnul Hristos rostește această pildă cu gândul la toți datornicii de ieri și de azi. Aproape incredibilă, achitarea unei datorii ar trebui să ne schimbe mentalitatea. Din păcate, datoria mea e mai importantă decît datornicul meu. Când ești iertat, ar trebui să înveți și tu să ierți pe celălalt. Nu se întâmplă așa deoarece nu o facem din tot sufletul, ci superficial, temporar, puțin. Iertăm, dar nu uităm. Dumnezeu, însă, generos, iartă tuturor datornicilor care Îi cer acest lucru, din inimă.

Pr. Prof.  Alin Marian Pleșa,  profesor al Seminarului Teologic ” Sfântul Ioan Gură de Aur ” din Târgoviște