Avertizările de vreme extremă anunțate pentru această perioadă au readus în atenție, la nivel local, probleme care depășesc imaginația celor obișnuiți cu un minim de confort. În comuna Glodeni, un caz semnalat după informarea transmisă de Primărie privind gerul, ninsoarea și viscolul a scos la iveală o situație socială dificilă, în care o femeie în vârstă de 80 de ani locuiește fără căldură.
Primarul comunei, Gheorghe Chiran, spune că sesizarea i-a fost adusă la cunoștință chiar în ziua în care a avertizat populația cu privire la condițiile meteo care se vor instala în România. „Cineva mi-a atras atenția că o femeie în vârstă de 80 de ani, nu are căldură în locuință”, a transmis edilul.
A doua zi, primarul a mers la domiciliul femeii, iar fotografiile surprinse la fața locului indică o locuință aflată într-o stare precară, cu încăperi insalubre și mobilă deteriorată, și cu o sobă veche, degradată, care pare greu de folosit în condiții de siguranță.
„Astăzi m-am deplasat la domiciliul acestei femei, iar imaginile vorbesc de la sine. Trist, foarte trist”, a transmis Gheorghe Chiran. Primarul susține că s-au luat măsuri imediate pentru sprijinirea acesteia, dar atrage atenția că problema este una gravă și nu poate fi rezolvată peste noapte. „Am luat unele măsuri, dar situația este extremă”, a precizat edilul.

Autoritățile locale reamintesc apelul adresat anterior cetățenilor din Glodeni, privind sprijinirea persoanelor vulnerabile în perioada gerului. Orice situație în care persoane vârstnice, cu dizabilități sau fără posibilități rămân fără căldură sau fără o sursă sigură de încălzire poate deveni o urgență, în special în nopțile cu temperaturi negative accentuate.
AUTOR: F.S.














