Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dâmbovița atrage atenția asupra unei situații îngrijorătoare înregistrate la nivel național la început de an. În primele zece zile ale lunii ianuarie au fost raportate 793 de incendii, dintre care peste 500 au izbucnit la locuințe.
Potrivit analizei specialiștilor, tiparul este unul cunoscut pentru această perioadă, cele mai multe evenimente au fost generate de mijloace de încălzire defecte sau improvizate, coșuri de fum necurățate ori neizolate corespunzător și instalații electrice suprasolicitate sau deteriorate.
Reprezentanții ISU subliniază că aceste situații pot fi prevenite prin verificări simple, dar esențiale. Întreținerea sobelor, curățarea periodică a coșurilor de fum și folosirea unor instalații electrice sigure reduc considerabil riscul producerii unor evenimente grave.
Fiecare incendiu înseamnă pierderi materiale și pericole reale pentru viețile oamenilor. În acest context, ISU Dâmbovița reamintește că prevenirea rămâne cea mai eficientă măsură și le recomandă cetățenilor să acorde o atenție sporită modului în care își încălzesc locuințele și utilizează aparatele electrice în sezonul rece.
AUTOR: F.S














