You are currently viewing Deputatul dâmbovițean Aurelian Cotinescu susține reluarea marilor proiecte hidroenergetice

Deputatul dâmbovițean Aurelian Cotinescu susține reluarea marilor proiecte hidroenergetice

Problema blocajelor din sectorul hidroenergetic, care afectează capacitatea României de a produce energie curată și stabilă, a revenit în atenția publică încă de la începutul acestui an. Deși țara noastră are un potențial hidroenergetic important, o parte semnificativă a investițiilor realizate în ultimele decenii nu este valorificată, din cauza unor procese îndelungate și a lipsei unor decizii administrative clare.

Deputatul de Dâmbovița Aurelian Cotinescu a anunțat că a semnat petiția „Hidroenergia salvează România!”, un demers prin care se solicită deblocarea marilor proiecte hidroenergetice aflate în impas, deși sunt finalizate în proporție covârșitoare.

Deși avem un potențial hidroenergetic remarcabil, folosim astăzi abia 55–60% din capacitate. Investiții publice de miliarde, șantiere aproape terminate sunt ținute pe loc ani la rând, fără nicio justificare rezonabilă”, a transmis parlamentarul dâmbovițean.

Acesta a oferit mai multe exemple de proiecte considerate strategice la nivel național, între care amenajarea hidroenergetică de pe Jiu, în zona Bumbești–Livezeni, realizată în proporție de peste 90%, dar și hidrocentrala de la Răstolița, unde barajul este construit, însă producția de energie este blocată de litigii în instanță. În aceeași situație se află și alte investiții importante, pe râurile Olt, Cerna sau în zona Surduc–Siriu.

În acest context, Aurelian Cotinescu amintește că, în sesiunea parlamentară precedentă, a fost votat un proiect de lege care permite reluarea lucrărilor la hidrocentrale strategice, tocmai pentru a pune capăt blocajelor prelungite. Demersul este susținut și prin petiția inițiată de Sebastian Burduja, care vizează accelerarea punerii în funcțiune a capacităților deja construite.

Hidroenergia înseamnă energie curată, sigură, ieftină și românească”, subliniază deputatul dâmbovițean, arătând că deblocarea acestor investiții este esențială atât pentru securitatea energetică a României, cât și pentru utilizarea eficientă a banilor publici deja cheltuiți.

AUTOR: F.S.