You are currently viewing Primarul Daniel Cristian Stan anunță investiții de peste 409 milioane lei în educația târgovișteană

Primarul Daniel Cristian Stan anunță investiții de peste 409 milioane lei în educația târgovișteană

Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, subliniază că educația rămâne o prioritate esențială pentru administrația locală, având în vedere că în unitățile de învățământ din oraș sunt înscriși, în prezent, peste 20.000 de copii. În acest context, edilul anunță un pachet amplu de investiții aflat deja în derulare.

La Târgoviște, educația înseamnă grijă pentru viitorul a peste 20.000 de copii care astăzi sunt înscriși la unitățile noastre de învățământ”, a transmis acesta, precizând că municipalitatea are în lucru nu mai puțin de 22 de proiecte, cu o valoare cumulată de peste 409 milioane lei.

Potrivit primarului, aceste investiții vizează creșe, grădinițe, școli și licee, obiective care sunt modernizate și aduse la standarde actuale, clădiri eficiente energetic, sigure, confortabile și dotate corespunzător pentru activitățile elevilor și cadrelor didactice.

Aceste investiții duc creșele, grădinițele, școlile și liceele la standarde moderne — clădiri sigure, eficiente energetic, confortabile și bine dotate. Pentru copii, acest lucru înseamnă condiții foarte bune, pentru a performa, iar pentru Târgoviște, înseamnă un oraș care investește în generațiile care vin”, a mai spus edilul.

Daniel Cristian Stan a precizat că proiectele aflate în lucru reprezintă doar o parte din direcția asumată de administrația locală pentru dezvoltarea infrastructurii educaționale.

Și nu ne oprim aici. Continuăm, zi de zi, cu proiecte și finanțări noi”, a subliniat acesta.

AUTOR: F.S.