You are currently viewing Risc de avalanșe în zona montană înaltă a județului Dâmbovița

Risc de avalanșe în zona montană înaltă a județului Dâmbovița

Zona montană înaltă a județului Dâmbovița se află sub incidența unui buletin nivometeorologic care indică un risc crescut de avalanșe, valabil până la data de 26 ianuarie. Avertizarea vizează masivele Bucegi și Făgăraș și atrage atenția asupra instabilității stratului de zăpadă, în special la altitudini mari.

Potrivit specialiștilor, la peste 1.800 de metri altitudine, temperaturile aerului sunt în creștere, ceea ce va duce la umezirea și îngreunarea stratului de zăpadă, mai ales între 1.800 și 2.300 de metri. La suprafață se întâlnesc cruste de gheață, în special dimineața și noaptea, care se vor topi pe parcursul zilei, în timp ce în profunzime persistă straturi mai vechi, formate din cristale fine și fațetate. În zona crestelor se mențin plăci de vânt, iar pe versanți cu diferite orientări s-au format cornișe, unele de mari dimensiuni.

În anumite zone, depozitele de zăpadă depășesc local doi metri, iar prezența cristalelor de tip cupă favorizează, în cazuri izolate și mai ales la supraîncărcări, alunecarea straturilor superioare și declanșarea de avalanșe de dimensiuni medii. Începând din noaptea de 25 spre 26 ianuarie este așteptată depunerea unui nou strat de zăpadă, care va accentua instabilitatea, cu posibilitatea producerii unor curgeri și avalanșe izolate, generate inclusiv de plăci de vânt formate în zonele înalte. Pentru acest sector, riscul este apreciat ca fiind însemnat – gradul 3.

Sub altitudinea de 1.800 de metri, stratul de zăpadă are grosimi locale de 30–50 de centimetri, iar în zonele adăpostite se pot întâlni depozite izolate de până la 1–2 metri, mai ales peste 1.600 de metri. Temperaturile diurne ridicate favorizează umezirea zăpezii în profunzime, existând condiții pentru apariția unor curgeri și avalanșe mici sau izolate, în special la altitudini cuprinse între 1.600 și 1.800 de metri. În acest caz, riscul este moderat – gradul 2.

Autoritățile recomandă prudență sporită în zona montană înaltă, evitarea traseelor expuse și informarea prealabilă înainte de deplasările pe munte, în contextul condițiilor nivometeorologice instabile.

AUTOR: F.S.