You are currently viewing Persoanele cu venituri din drepturi de autor, meditații, activități independente și identificate fiscal prin CNP nu vor fi obligate să utilizeze e-Factura, până la 1 iunie 2026

Persoanele cu venituri din drepturi de autor, meditații, activități independente și identificate fiscal prin CNP nu vor fi obligate să utilizeze e-Factura, până la 1 iunie 2026

Guvernul a adoptat o ordonanță care schimbă calendarul de aplicare a sistemului e-Factura pentru contribuabilii identificați fiscal prin CNP, precum cei cu venituri din drepturi de autor sau activități independente. Noua regulă stabilește o amânare clară, cu impact direct asupra obligațiilor fiscale și relațiilor comerciale, începând de acum și până în iunie 2026.

Măsura vizează persoanele fizice care desfășoară activități economice și sunt identificate fiscal prin CNP, nu prin CIF. Concret, aceste persoane nu vor mai fi obligate să utilizeze platforma RO e-Factura până la data de 1 iunie 2026, termen care înlocuiește obligația intrată recent în vigoare.

Aici se încadrează persoanele care obțin venituri din drepturi de autor, profesorii care realizează venituri din meditații, precum și alte categorii de persoane fizice care desfășoară activități independente. Până la această ordonanță, obligația de a utiliza e-Factura pentru aceste categorii devenise aplicabilă începând cu 15 ianuarie, chiar dacă unele acte normative subsecvente au fost publicate ulterior.

O altă modificare are în vedere introducerea unui termen de tranziție pentru RO e-Factura, respectiv până la 1 iunie 2026. Astfel, persoanele fizice impozabile care desfășoară activități economice și sunt identificate fiscal prin CNP (nu prin CIF) nu vor fi obligate să utilizeze sistemul RO e-Factura până la 1 iunie 2026”, arată Guvernul.

Acest termen le va permite o perioadă de adaptare, testarea funcțională a platformei, precum și un tratament egal cu agricultorii persoane fizice, care beneficiază deja de aceeași amânare”, precizează comunicatul oficial.

Potrivit noilor prevederi, contribuabilii care se regăsesc în această situație pot solicita ieșirea temporară din registru, pe durata perioadei de amânare stabilite.

În același timp, persoanele fizice care nu sunt încă înscrise în sistem trebuie să țină cont de noul calendar. Acestea vor avea obligația de a se înregistra în registrul e-Factura cu cel puțin trei zile înainte de data de 1 iunie 2026, moment de la care utilizarea sistemului va deveni din nou obligatorie pentru categoria vizată.

Editor: IFA