Primăria orașului Găești, în parteneriat cu Școala Gimnazială „Șerban Cioculescu”, a organizat astăzi o întâlnire cu părinții, dedicată prevenirii violenței, adicțiilor și fenomenului de bullying în mediul școlar. Discuțiile au avut ca punct de plecare necesitatea implicării active a tuturor actorilor educaționali pentru crearea unui climat sigur pentru copii.
Primarul orașului Găești, Alexandru Iorga, a subliniat importanța dialogului direct și a asumării responsabilității comune, precizând că „a fost o discuție sinceră, necesară și curajoasă, pornită dintr-o convingere clară: siguranța copiilor noștri trebuie să fie o prioritate reală, zi de zi, nu doar un subiect de discurs”.

La întâlnire au participat reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița, Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, Poliției Orașului Găești, structurilor de prevenire a criminalității și siguranță școlară, precum și ofițeri psihologi din cadrul Penitenciarului Spital Mioveni.
„Mulțumesc, în primul rând, părinților care au fost prezenți, pentru că au ales să fie implicați, să asculte și să vorbească deschis. Mulțumesc cadrelor didactice și tuturor celor prezenți, pentru responsabilitate și pentru dorința de a construi soluții, nu de a căuta vinovați(…) Aceste întâlniri nu se opresc aici. Ele continuă pentru că prevenția salvează, dialogul vindecă, iar implicarea schimbă destine. Administrația locală este și va rămâne parte activă din acest mecanism, alături de toate instituțiile cu atribuții în acest domeniu”, a transmis primarul orașului Găești.

AUTOR: F.S.














