You are currently viewing O nouă serie de voluntari ISU Dâmbovița a început pregătirea în programul „Salvator din pasiune”

O nouă serie de voluntari ISU Dâmbovița a început pregătirea în programul „Salvator din pasiune”

În acest sfârșit de săptămână, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Basarab I” Dâmbovița a demarat instruirea unei noi serii de voluntari înscriși în programul național „Salvator din pasiune”.

Noii veniți au participat la cursul introductiv, unde cadrele militare le-au prezentat structura și atribuțiile inspectoratului, regulile esențiale de prevenire a incendiilor și conduita recomandată în situații de urgență.

Pregătirea va continua în perioada următoare cu module dedicate acordării primului ajutor de bază. Voluntarii vor susține teste teoretice și practice atât la finalul cursului de inițiere, cât și după încheierea instruirii pentru acordarea primului ajutor.

AUTOR: F.S.