Organizația PSD Dâmbovița solicită adoptarea rapidă a pachetului de solidaritate, în paralel cu măsurile de stimulare economică, avertizând că orice întârziere va transfera costurile austerității asupra categoriilor vulnerabile.
Potrivit reprezentanților PSD, cele două pachete sunt complementare și trebuie asumate împreună: unul are rolul de a susține firmele și de a proteja locurile de muncă, iar celălalt vizează menținerea unui minim de protecție socială pentru persoanele afectate direct de măsurile restrictive.
„Altfel, presiunea cade tot pe cei care duc greul”, transmite PSD, indicând drept beneficiari direcți pensionarii cu venituri mici, copiii cu dizabilități, mamele cu copii, veteranii și persoanele cu handicap.
Conform estimărilor prezentate, pachetul de solidaritate ar presupune un efort bugetar de aproximativ 3,4 miliarde de lei, pentru circa 5 milioane de beneficiari, sumă care, în opinia social-democraților, poate fi inclusă în bugetul consolidat „fără dramatizări”.
Printre măsurile concrete susținute se numără acordarea unui sprijin financiar pentru pensionari, în două tranșe, în lunile aprilie și decembrie, diferențiat în funcție de venituri, introducerea unei scheme de ajutor pentru persoanele vulnerabile în contextul liberalizării prețurilor la gaze, eliminarea contribuției CASS pentru indemnizațiile mamelor, veterani și văduve de război, precum și pentru venitul minim de incluziune. Totodată, PSD trasează o „linie roșie” în ceea ce privește Educația, subliniind că reducerile bugetare anterioare au generat deja dificultăți în sistem.
Social-democrații avertizează că, în cazul în care premierul Ilie Bolojan și coaliția de guvernare refuză sau amână adoptarea acestor măsuri, PSD va iniția procedura legislativă în Parlament pentru aprobarea rapidă a celor două pachete.
„Pachetul de solidaritate și cel de stimulare economică se adoptă. Obligatoriu”, este mesajul transmis de PSD Dâmbovița.
AUTOR: F.S.














