You are currently viewing Macron va vizita Cipru după ce insula a fost lovită de dronele iraniene

Macron va vizita Cipru după ce insula a fost lovită de dronele iraniene

Președintele Emmanuel Macron va vizita Cipru luni, 9 martie, a anunțat biroul său, în contextul în care Franța desfășoară nave de război în Marea Mediterană în urma unui atac cu drone asupra insulei, membră a UE, în urmă cu câteva zile, anunță publicația franceză LeMonde.

Macron se va întâlni la Paphos cu omologul său cipriot, Nikos Christodoulides, și cu prim-ministrul grec, Kyriakos Mitsotakis, pentru a-și arăta „solidaritatea” și a detalia măsurile de „consolidare a securității în jurul Ciprului și în estul Mediteranei”, a anunțat duminică Palatul Elysée.

Vizita va avea loc în contextul în care războiul dintre Statele Unite și Israel împotriva Iranului se află în a doua săptămână, afectând o mare parte din Orientul Mijlociu și nu numai.

Această călătorie are scopul de a demonstra solidaritatea Franței cu Cipru, stat membru al Uniunii Europene cu care avem un parteneriat strategic” și care a fost recent lovit „de mai multe atacuri cu drone și rachete”, se precizează în comunicatul transmis de Elysée. Franța a insistat că poziția sa în regiune este „strict defensivă”.

Vizita în Cipru îi va permite, de asemenea, lui Macron „să sublinieze importanța garantării libertății de navigație și a securității maritime în Marea Roșie și Strâmtoarea Hormuz, în special prin operațiunea maritimă Aspides a Uniunii Europene”, se precizează în același comunicat.

Editor: IFA