Astăzi, 11 martie a.c., în jurul orei 16:10, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești au fost sesizați cu privire la producerea unui accident feroviar soldat cu victime, în localitatea Voia.
Din verificările preliminare, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, de 27 de ani, din comuna Crângurile, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DJ 702 A, la trecerea la nivel cu o cale ferată semnalizată, ar fi intrat în coliziune cu un tren care circula pe direcția Pitești-București.
În urma evenimentului, șoferul și alți 2 pasageri din autoturism au fost răniți, fiind transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto nu a putut fi testat în vederea depistării consumului de alcool, fiindu-i prelevate mostre biologice.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii evenimentului.
IPJ DÂMBOVIȚA














