Administrația locală din Răcari anunță semnarea contractului de execuție a lucrărilor pentru proiectul „Eficientizare energetică a blocurilor A, B, C, A2, A3, A4 din orașul Răcari, județul Dâmbovița”. Investiția este finanțată prin Programul Regional Sud–Muntenia 2021–2027 și vizează creșterea performanței energetice a imobilelor de locuințe colective.
Proiectul este derulat în cadrul apelului dedicat promovării eficienței energetice și reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră în locuințe multifamiliale, având ca obiectiv specific RSO2.1 – FEDR. Valoarea totală a contractului se ridică la 8.156.992,30 lei, inclusiv TVA. Din această sumă, 7.143.407,11 lei reprezintă cheltuieli eligibile, iar 1.013.585,19 lei cheltuieli neeligibile, suportate din bugetul local. Cofinanțarea aferentă contractului de lucrări, în procent de 2%, este de 142.868,14 lei și este asigurată tot din bugetul orașului.
„Un proiect mult așteptat prinde contur. Urmează o serie de lucrări care vor aduce mai mult confort, eficiență energetică și economii la costurile de întreținere pentru locatarii acestor imobile”, a transmis primarul Marius Caraveteanu.
Intervențiile prevăzute includ termoizolarea pereților exteriori, izolarea planșeelor, înlocuirea tâmplăriei exterioare, modernizarea iluminatului din spațiile comune, igienizarea subsolurilor, realizarea trotuarelor de protecție și instalarea de panouri fotovoltaice pentru producerea energiei necesare iluminatului comun.

AUTOR: F.S.














