Teatrul „Tony Bulandra” din Târgoviște marchează Ziua Mondială a Teatrului de Păpuși printr-un spectacol dedicat celor mici și nu numai. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 21 martie 2026, de la ora 11.00, în Sala Studio „Mihai Dimiu”.
„Ziua mondială a teatrului de păpuși este sărbătorită, în fiecare an la 21 martie, fiind un prilej de a arăta publicului creativitatea și inventivitatea artiștilor păpușari din întreaga lume și de a uni comunitatea teatrală la nivel mondial.
În acest an, Teatrul Tony Bulandra Târgoviște sărbătorește această zi cu spectacolul «Morcoveață», dar și cu multe alte surprize. După terminarea spectacolului, veți avea ocazia să petreceți alături de artiștii teatrului, înconjurați de păpuși și multă voie bună”, transmit reprezentanții teatrului.
Spectacolul „Morcoveață” aduce în scenă cinci povestiri inspirate din viața unui băiețel de șapte-opt ani, fiecare având propria intrigă și un deznodământ care invită la reflecție.
Personajul principal, Morcoveață, pornește într-o serie de aventuri alături de Unchiul Dinu și Doctorul Tache, într-un parcurs inițiatic în care încearcă să descopere răspunsuri despre lume și despre sine.
AUTOR: F.S.














