You are currently viewing Studiu: După Sofia, Bucureștiul este cea mai poluată cu praf capitală europeană

Studiu: După Sofia, Bucureștiul este cea mai poluată cu praf capitală europeană

​Bucureștiul se află pe pozitia a doua în clasamentul celor mai poluate capitale europene cu praf (particula PM 10), potrivit unui studiu realizat de Fundația Ecopolis, pe baza datelor Eurostat, preluat de HotNews.ro.

Cea mai poluată capitală este Sofia, și cea mai puțin poluată este Copenhaga. În București se înregistrează în medie 92 de zile pe an cu depășiri ale nivelului maxim admis de praf, față de limita de 35 de zile pe an, cum prevede norma UE.

Studiul arată că Bucureștiul este codaș și la stațiile verzi, aflându-se pe locul 24 în clasamentul spațiu verde/locuitor între  cele 27 de capitale monitorizate, cu 23 mp/locuitor. Sub București se mai află doar Bratislava (21 mp), Madrid (16 mp) si Paris (2).

De asemenea, studiul a făcut o comparație între cele 27 de capitale europene la nivelul organizării administrative. Astfel, 23 dintre capitale au buget centralizat, iar patru capitale – printre care și Bucureștiul – nu.

Datele privind poluarea provin de la Eurostat, iar cele privind spațiile verzi  se regăsesc pe site-urile primariilor. Studiul a fost prezentat marți într-o conferință cu titlul “București, capitală europeană?”, la Institutul francez.

Editor: IFA