Comisarii Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Dâmbovița au intervenit, în data de 17 martie 2026, în urma unei autosesizări privind deversări de produse petroliere pe raza comunei Doicești. Potrivit instituției, verificările au vizat un operator economic care desfășoară activități de extracție și colectare a țițeiului brut, la punctul de lucru aferent Sondei 172 Doicești. În teren, comisarii au constatat existența unei scurgeri accidentale de produs petrolier la sondele 135 MP și 189 MP Doicești.
În urma incidentului, a fost afectată o suprafață de aproximativ 400 de metri pătrați de teren, solul fiind contaminat cu substanțe periculoase.
Reprezentanții Gărzii de Mediu au precizat că operatorul economic nu a identificat și nici nu a prevenit riscurile care au condus la producerea poluării. Ca urmare, acesta a fost sancționat contravențional cu o amendă totală de 100.000 de lei, conform prevederilor OUG nr. 195/2005 privind protecția mediului. De asemenea, au fost impuse măsuri de remediere a deficiențelor constatate, cu termene obligatorii de realizare.
Autoritățile subliniază că principiul „poluatorul plătește” trebuie să fie aplicat ferm, pentru a descuraja astfel de incidente și pentru a proteja mediul înconjurător.

AUTOR: F.S.














