Parcursul Sorana Cîrstea la Miami Open s-a încheiat în faza optimilor de finală, după ce a fost învinsă de americanca Coco Gauff, în trei seturi, scor 6-4, 3-6, 6-2. După meci, sportiva originară din Târgoviște a recunoscut că serviciul a făcut diferența.
„Singurul punct negativ a fost serviciul la mine, am avut un procentaj destul de jos. Am servit mult sub așteptări. Normal că îmi pare rău de meci, dar am avut o săptămână bună și voi încerca să țin această formă și la turneele următoare”, a declarat jucătoarea pentru Digi Sport.
Pentru Cîrstea, aceasta a fost ultima participare la turneul din Miami după aproape două decenii, debutul fiind consemnat în 2008. Cel mai bun rezultat al său rămâne semifinala atinsă în 2023.
„Un turneu extrem de plăcut, unde m-am simțit bine de fiecare dată. Am amintiri plăcute, chiar dacă rezultatele au fost bune sau mai puțin bune”, a mai spus sportiva.
Cu un bilanț de 17 victorii și doar 5 înfrângeri în acest sezon, Sorana Cîrstea și-a asigurat revenirea în Top 30 WTA și își propune să continue ascensiunea. Următoarea perioadă va fi dedicată sezonului de zgură, cu participări anunțate la turneele de la Linz, Rouen, Madrid, Roma și Roland Garros.
„Sunt extrem de încântată, pentru că am mereu această dezbatere cu echipa: ei spun că joc mai bine pe suprafețe rapide, eu o țin pe a mea, că joc cel mai bine pe zgură”, a concluzionat „Sori”.
AUTOR: F.S.














