Incidentul, petrecut în jurul orei 04:20, a degenerat rapid, iar agresorul a fost prins după câteva ore de polițiștii spanioli.
Bărbatul a coborât ca să verifice ce se întâmplă și a surprins un alt șofer în timp ce încerca să îi fure motorina. Între cei doi a izbucnit imediat un conflict.
În încercarea de a evita confruntarea și de a scăpa de la locul faptei, suspectul s-a urcat în propriul camion și a pornit în grabă. În timpul manevrei, l-a lovit în plin pe șoferul român.
Impactul a fot mortal, iar echipajele de intervenție sosite la fața locului nu au mai putut face nimic pentru victimă.
Alerta a fost dată de o angajată a benzinăriei din zonă, care a sunat la serviciile de urgență imediat după incident.
După comiterea faptei, agresorul a fugit, însă forțele de ordine au intervenit rapid. Garda Civilă a declanșat o operațiune de amploare pentru identificarea și prinderea suspectului.
Acesta a fost localizat și reținut la aproximativ 45 de kilometri distanță, în zona El Burgo de Ebro. Potrivit primelor informații, bărbatul ar avea antecedente penale, inclusiv pentru furt. Urmează să fie prezentat în fața instanței, fiind acuzat de omor și alte infracțiuni conexe.
Editor: IFA














