You are currently viewing Expoziția „Muzeul Părinților Fondatori ai Statelor Unite ale Americii” poate fi vizitată la Biblioteca Naţională a României

Expoziția „Muzeul Părinților Fondatori ai Statelor Unite ale Americii” poate fi vizitată la Biblioteca Naţională a României

La Biblioteca Naţională a României, a fost deschisă expoziția „Muzeul Părinților Fondatori ai Statelor Unite ale Americii”, în prezența Excelenței Sale Darryl Nirenberg, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, a ministrului culturii, Demeter András István, și a directorului Bibliotecii Naționale a României, Bogdan Gheorghiu.

Expoziția, inițiativă a Casei Albe, face parte din campania Freedom250 – dedicată aniversării a 250 de ani de la Declarația de Independență – și recreează instalația prezentată la Casa Albă.

Publicul poate descoperi portrete ale semnatarilor Declarației de Independență, figuri influente ale epocii revoluționare și momentele care au condus la nașterea Statelor Unite ale Americii.

Evenimentul marchează, totodată, 20 de ani de American Spaces în România – o rețea care, la nivel global, numără peste 700 de centre în 140 de țări și care a adus, în România, peste 850.000 de participanți la mai mult de 14.000 de programe culturale și educaționale.

American Spaces reprezintă un punct de întâlnire între cultura americană și comunitățile locale, prin programe care încurajează dialogul, accesul la informație și schimbul de idei. Biblioteca Națională a României găzduiește, încă din 2013, unul dintre aceste spații, frecventat de tineri, studenți și profesori.

La eveniment au participat personalități ale vieții culturale, reprezentanți ai corpului diplomatic, oficiali și jurnaliști.

În intervențiile avute în deschiderea expoziției, Excelența Sa, Darryl Nirenberg, și ministrul culturii, Demeter András István, au reliefat rolul important al acestor centre în apropierea dintre oameni, prin programe culturale și educaționale care încurajează dialogul și o mai bună cunoaștere reciprocă.

Expoziția rămâne deschisă publicului larg și poate fi vizitată la Biblioteca Naţională a României pe tot parcursul acestui an.

Editor: IFA