You are currently viewing Biblioteca din Gura Ocniței devine spațiu pentru educație și activități creative

Biblioteca din Gura Ocniței devine spațiu pentru educație și activități creative

Biblioteca Comunală Gura Ocniței, prin Filiala Adânca, își extinde rolul dincolo de cel clasic, oferind comunității o serie de servicii și activități dedicate atât elevilor, cât și adulților.

Pe lângă accesul la cărți, cei interesați pot beneficia de servicii precum xerox, scanare, sprijin pentru realizarea temelor sau redactarea unui CV, dar și de acces la internet, într-un spațiu deschis și accesibil.

Totodată, biblioteca găzduiește activități variate, de la ateliere de pictură și lectură, până la vizionări de filme și întâlniri dedicate socializării, contribuind astfel la dezvoltarea unui cadru educațional și cultural activ în comunitate.

Programul din această perioadă este organizat astfel încât serviciile să fie disponibile în mai multe puncte din comună, atât la Gura Ocniței, cât și în Adânca și Săcueni.

Reprezentanții administrației locale subliniază că astfel de inițiative urmăresc apropierea bibliotecii de oameni și transformarea acesteia într-un spațiu util și atractiv pentru toate vârstele.

AUTOR: F.S.