Într-un context economic în care multe companii aleg să își reducă sau să își tempereze cheltuielile, operatorul de salubritate Supercom, prezent și în județul Dâmbovița, vine cu o măsură în favoarea angajaților. Începând cu luna aprilie 2026, compania a decis majorarea salariilor pentru întreg personalul angajat, într-un demers care vizează susținerea echilibrului financiar al acestora.
Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, creșterea este de 10% și se aplică unitar tuturor categoriilor de personal, de la angajații din teren până la cei din zona administrativă. Măsura ar viza, la nivel național, aproximativ 3.300 de salariați, iar procesul de implementare este deja în desfășurare, prin semnarea actelor adiționale la contractele de muncă.
Decizia vine într-o perioadă în care costurile de trai au crescut constant, iar astfel de ajustări salariale sunt percepute ca un sprijin concret pentru angajați. În același timp, abordarea adoptată de companie indică o orientare către stabilitate și continuitate în activitate, prin menținerea unei echipe motivate.
Supercom operează servicii de salubrizare în mai multe zone din țară, inclusiv în județul Dâmbovița, unde activitatea companiei are un impact direct asupra comunităților locale, prin asigurarea unor servicii esențiale de gestionare a deșeurilor.
AUTOR: F.S.














