You are currently viewing ISU Dâmbovița: Recomandări pentru un Paște în siguranță. Atenție la lumânări și aglomerație

ISU Dâmbovița: Recomandări pentru un Paște în siguranță. Atenție la lumânări și aglomerație

În contextul Sărbătorilor Pascale, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Basarab I” Dâmbovița transmite un mesaj de responsabilitate și prevenție, însoțit de urări pentru o perioadă liniștită și fără incidente.
Reprezentanții instituției îi îndeamnă pe cetățeni să respecte câteva reguli simple, mai ales în noaptea de Înviere, când utilizarea lumânărilor și participarea la slujbe pot genera situații de risc.

Cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paște, vă transmitem gânduri bune, liniște sufletească și bucurii alături de cei dragi. Această perioadă să vă aducă încredere, putere și motivația de a merge mai departe pe drumul ales.”

Pentru prevenirea incendiilor și a altor incidente, pompierii recomandă ca lumânările și candelele să fie amplasate doar în suporturi incombustibile și să fie ținute la distanță de materialele ușor inflamabile. De asemenea, acestea nu trebuie lăsate nesupravegheate și este important să fie stinse înainte de culcare.
În spațiile aglomerate, cetățenii sunt sfătuiți să își păstreze calmul și să evite îmbulzeala, pentru a preveni eventuale incidente.

Un gest mic poate preveni un incendiu”, transmit reprezentanții ISU Dâmbovița, care le urează tuturor un Paște fericit, cu liniște, sănătate și siguranță.

Totodată, instituția reamintește că persoanele interesate de o carieră în domeniul intervențiilor de urgență pot opta pentru profesia de pompier militar, fiind încurajate să se alăture echipei.

AUTOR: F.S